Luni, 8 iulie, primarul Mircia Gutău a semnat două contracte de finanţare privind noi locuinţe sociale realizate în municipiu în baza Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale…
În cele două zile în care la Râmnicu Vâlcea s-a derulat campania ”România reciclează!” în organizarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi în parteneriat cu Asociaţia…
În perioada 1 – 4 iulie, primarul Mircia Gutău şi alţi 7 reprezentanţi ai administraţiei publice din România: Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, Mihai Chirică,…
La împlinirea primei jumătăţi a acestui an, agenţii din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au întocmit un bilanţ succint al activităţii…
Printr-o scrisoare adresată primarului Mircia Gutău, Josif Herlo, Preşedintele Societăţii pentru Literatură, Muzică şi Artă ”Alexandru Ioan Cuza” din Heidelberg, a transmis ”calde mulţumiri” edilului-şef…
A devenit o tradiţie pentru Palatul Copiilor din municipiul Râmnicu Vâlcea să organizeze, în fiecare an, Concursul Naţional de Automodele şi Navomodele „CUPA RÂMNICULUI”.
În aplicarea legislaţiei specifice din acest domeniu, în perioada 2017 - 2019 Municipiul Râmnicu Vâlcea a achiziţionat un număr de 106 puncte noi de colectare…
Acest site foloseşte cookie-uri pentru a vă îmbunătăţi experienţa de navigare. Presupunem că sunteţi de acord cu acest lucru, dar puteţi să renunţaţi dacă doriţi. Setări Cookie-uriACCEPT
Politica de confidenţialitate şi Cookie-uri.
Politica de confidențialitate
Acest site utilizează module cookie pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile clasificate ca necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcțiilor de bază ale site-ului. De asemenea, folosim module cookie de la terțe părți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dvs. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-urile care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează informații personale.
Orice cookie-uri care pot să nu fie deosebit de necesare pentru ca site-ul să funcționeze și să fie folosite în mod specific pentru colectarea datelor personale ale utilizatorilor prin intermediul analizelor, a anunțurilor și a altor conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile. Este obligatoriu să achiziționați consimțământul utilizatorilor înainte de a rula aceste cookie-uri pe site-ul dvs. Web.