Miercuri, 29 aprilie, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, s-a semnat Contractul de finanţare pentru proiectul ”Dezvoltare locală în comunităţi marginalizate. Componenta 1…
Luni, 27 aprilie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare termică la internatul şi cantina Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, proiect cu finanţare…
Cu trei zile înaintea sărbătorilor de Paşte, acţiunea de distribuire a covoraşelor dezinfectante şi a pulverizatoarelor cu dezinfectant pentru mâini la cele peste 1.800 de…
Pentru creşterea siguranţei pietonilor şi la solicitarea mai multor grupuri de cetăţeni, Primăria municipiului prin Direcţia Administrării Domeniului Public are în lucru semaforizarea a încă…
Începând din cursul lunii martie, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a desfăşurat mai multe activităţi în Colonie Nuci menite să îmbunătăţească…
Înaintea sărbătorilor pascale s-au încheiat lucrările de reabilitare de pe bulevardul Tineretului – segmentul care se suprapune cu podul peste râul Olăneşti, cuprins între intersecţiile…
Se spune că nu preţuieşti cu adevărat ceva decât atunci când eşti în pericol să-l pierzi. Această pandemie, această încercare cruntă pentru toată planeta şi…
În data de 13 aprilie 2020, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au fost semnate două contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional…
În condiţiile în care la aceste Sărbători Pascale restricţiile de acces în cimitire vor rămâne în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde…
Marţi, 14 aprilie, s-a pus punctul final la acţiunea de sprijinire a persoanelor cele mai vulnerabile din municipiu prin oferirea unui pachet în greutate de…
Acest site foloseşte cookie-uri pentru a vă îmbunătăţi experienţa de navigare. Presupunem că sunteţi de acord cu acest lucru, dar puteţi să renunţaţi dacă doriţi. Setări Cookie-uriACCEPT
Politica de confidenţialitate şi Cookie-uri.
Politica de confidențialitate
Acest site utilizează module cookie pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile clasificate ca necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcțiilor de bază ale site-ului. De asemenea, folosim module cookie de la terțe părți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dvs. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.

Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-urile care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează informații personale.
Orice cookie-uri care pot să nu fie deosebit de necesare pentru ca site-ul să funcționeze și să fie folosite în mod specific pentru colectarea datelor personale ale utilizatorilor prin intermediul analizelor, a anunțurilor și a altor conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile. Este obligatoriu să achiziționați consimțământul utilizatorilor înainte de a rula aceste cookie-uri pe site-ul dvs. Web.