M-am născut pe 27 aprilie 1957, în Bucovina, în localitatea suceveană Tibeni, într-o familie cu 10 copii, eu fiind cel mai mic. În copilărie îmi doream să devin inginer alimentar, însă viaţa a avut alte planuri pentru mine. După terminarea şcolii elementare, am plecat la Sibiu pentru a continua studiile şi m-am înscris la o şcoală profesională.

Pentru a-mi urma visul din copilărie, m-am însris la Liceul de Industrie Alimentară din Sibiu, şi în clasa a IX-a aveam să-mi încep cariera sportivă în Judo care m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea personală şi profesională. Pe vremea aceea se făceau tot felul de selecţii prin şcoli. Veneau antrenori, se uitau la orele de sport şi se orientau. Pe mine m-au chemat la un trial de judo. M-am dus din curiozitate mai mult. Mi-a plăcut şi am continuat. Îmi plăcea şi sportul, şi faptul că primeam bilete de voie pentru antrenamente de două ori pe zi, că plecam la concursuri în ţara.

Am avut ocazia să văd toată România. Am avut zeci de deplasări în străinătate. A fost şansa mea în viaţă şi îmi pare bine că am profitat de ea. Am avut noroc. La toate categoriile de vârstă şi la lotul naţional am avut un singur antrenor, pe Ovidiu Bucur, Dumnezeu să-l ierte, că s-a dus dintre noi.

Timp de 12 ani, mi-a fost ca un tată, nu exagerez cu nimic. Nu pot uita niciodată o discuţie pe care am avut-o imediat după ce am ieşit campion naţional. A venit la mine şi mi-a spus să nu uit că în viaţă voi găsi unul mai bun decât mine. Am înţeles din această pildă că nu trebuie să fiu îngâmfat şi să nu fac rău nimănui. Deşi nu am apucat să joc, a fost o adevărată onoare să particip la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980. Să asculţi Imnul ţării la Olimpiadă este un sentiment de nedescris. 

În timpul facultăţii, am cunoscut-o pe femeia care urma să îmi devină soţie şi datorită ei am ajuns la Râmnicu Vâlcea, un oraş de care m-am îndrăgostit imediat. Ulterior m-am angajat ca inginer la actualul Vilmar, iar după Revoluţie mi-am dat demisia şi am pornit pe drumul antreprenoriatului, ocupându-mă de comerţ. A fost o perioadă bună în care am acumulat destui bani pentru a-mi deschide o afacere care să nu mai implice deplasări în Iugoslavia sau Turcia. Mi-am deschis o secţie de panificaţie care a mers excelent, îmi îndeplinisem visul din copilărie.

Deoarece, aşa cum am spus anterior, m-am îndrăgostit de Râmnicu Vâlcea, am dorit să contribui la dezvoltarea sa şi am început prin a fi Viceprimar al municipiului, iar după ce am acumulat experienţă în administraţie am făcut pasul cel mare către funcţia de primar şi sunt mândru de faptul că vâlcenii au avut încredere în mine încât am ocupat această funcţie din 2004 până în prezent.