Cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, desfăşurată în perioada 16 – 17 decembrie 2020, au avut loc alegeri pentru o nouă conducere a AMR pentru următorii 4 ani, 2020 – 2024. Preşedinte al structurii reprezentative a municipalităţilor din România a fost ales primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, iar primarul Mircia Gutău va face parte, în continuare, din Comitetul Director format din 30 de edili din întreaga ţară.
Cu această ocazie, Comitetul Director a adoptat o rezoluţie în patru puncte prin care se cere finalizarea cât mai rapidă a negocierilor politice pentru constituirea viitoarei formule de guvernare, alocarea de resurse bugetare către municipii pentru corectarea dezechilibrelor provocate de scăderea bugetelor cauzată de pandemie, invitarea AMR, alături de alte organizaţii reprezentative, la discuţiile pentru construirea bugetului de stat pe anul 2021 şi emiterea unei ordonanţe pentru scurtarea termenelor prevăzute de lege pentru adoptarea bugetelor locale.