Bilanţ 2020: în anul pandemiei, Centrul de Permanenţă din Ostroveni a furnizat servicii medicale pentru 4810 râmniceni

Pe parcursul anului 2020, în baza unui program de funcţionare în fiecare noapte – între orele 20.00 şi 08.00, în week-end-uri – de vineri seara, de la ora 20.00 şi până luni dimineaţa, la ora 08.00, precum şi în toate zilele libere de sărbători legale, Centrul de Permanenţă din Ostroveni a oferit servicii medicale pentru 4810 râmniceni care s-au confruntat cu urgenţe medicale de cod ”verde”.

Astfel, la centrul ce funcţionează la parterul fostului internat al Liceului ”Ferdinand I” de pe aleea Teilor au fost trataţi 97 de bebeluşi cu vârsta sub un an, 884 de copii cu vârsta până în 15 ani şi 3829 de persoane adulte, cărora le-au fost efectuate peste 3000 de tratamente, pentru care s-au făcut trimiteri în ambulatoriu în 161 de cazuri sau a fost chemată ambulanţa în 26 de situaţii, fiind totodată eliberate aproape 1.500 de adeverinţe medicale.

Centrul de Permanenţă din Ostroveni a fost dat în folosinţă în luna octombrie 2019 la iniţiativa Primăriei şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea şi este deservit în prezent de 8 medici de familie şi de 9 asistenţi medicali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *