Centrul de Permanenţă din Ostroveni a devenit realitate – asistenţă medicală pe timpul nopţii şi în weekenduri în cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea!

Pornit de la ideea de degrevare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean (aglomerată, în prezent, de numeroase urgenţe minore) şi de asigurare de servicii medicale pe timpul nopţii şi în weekenduri în cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea – Ostroveni, Centrul de Permanenţă care funcţionează la parterul fostului cămin al Liceului Ferdinand I, inaugurat luni, 30 septembrie, este încă un succes al colaborării dintre Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

Cu o suprafaţă de 92 mp, Centrul cuprinde o sală de aşteptare, o sală pentru tratamente de sterilizare, cabinet de consultaţii, o cameră pentru personalul medical şi grupuri sanitare, iar printre dotările de specialitate se numără aparatură de resuscitare-respiraţie, un defribilator automat, aparatură de monitorizare-evaluare, un sterilizator, o trusă completă de mică chirurgie şi un analizor de analize medicale.

Centrul de Permenenţă va asigura asistenţa medicală primară prin intermediul a 14 medici specialişti în medicină de familie: dr. Pătularu Claudia Lovinia, dr. Neguţ Marius Adrian, dr. Berbece Elena Claudia, dr. Corheci Alina-Iuliana, dr. Uscatu Simona, dr. Constantin Dumitru, dr. Bărăgănescu Cristiana, dr. Tuţă Cristiana, dr. Bădescu Codruţa, dr. Smărăndoiu Doina Mihaela, de. Moşteanu Ioana, de. Murăruş Maria, de. Vintilă Bogdan şi dr. Obogeanu Alin, acesta din urmă fiind desemnat şi coordonatorul Centrului. Programul Centrului va fi zilnic, între orele 20.00 – 08.00, şi permanent în weekenduri (de vinerea, de la ora 20.00, până lunea, la ora 08.00) sau în zilele de sărbători legale.

Printre responsabilităţile Primăriei municipiului – pe lângă punerea la dispoziţie a spaţiului necesar şi efectuarea tuturor lucrărilor de reabilitare necesare – se numără asigurarea personalului auxiliar, a utilităţilor necesare, precum şi a pazei obiectivului.

La inaugurare au participat primarul Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, dr. Dan Ponoran, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, dr. Lorena Mărgăritescu, preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Alin Voiculeţ, şi coordonatorul Centrului, dr. Alin Obogeanu. Cu această ocazie, edilul-şef a apreciat modul în care se prezintă Centrul de Permanenţă, opiniind că este o realizare de excepţie care va veni, prin serviciile oferite în imediata proximitate, în sprijinul foarte multor râmniceni.

Ce se poate trata şi ce nu la Centrul de Permanenţă din Ostroveni

Centrul de Permenenţă din Ostroveni asigură servicii medicale în cazul urgenţelor de ”cod verde” în conformitate cu Anexa la Norma metodologică cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, emisă de Ministerul Sănătăţii în 25.05.2011, respectiv:

  • 1. Obstetrică-ginecologie – mai mult de 2 minute între contracţii (prima naştere); mai mult de 5 minute între contracţii (la a II-a, a III-a naştere); sângerare minoră, la sarcină mai mică de 20 de săptămâni; crampe menstruale, sarcină mai mică de 20 de săptămâni; dureri abdominale şi temperatură, fără sarcină, fără slăbiciuni; dureri nespecificate, fără sarcină, fără slăbiciune; dureri neobişnuite, fără sarcină, fără slăbiciune;
  • 2. Boală nediagnosticată – febră; ameţeli, dar nu slăbiciune; simptome neclare, dar nu slăbiciune; probleme psiho/sociale;
  • 3. Arsuri termice/electrice – arsură electrică cu electricitate casnică (220 V), conştient, nu este cunoscut ca fiind cardiac; arsuri minore; cădere de la o înălţime mai mică de 3 m în urma electrocutării, conştient, fără semne de leziuni grave; implicat în accident/incident, fără simptome;
  • 4. Accidente de scufundare – pacient conştient, fără dificultăţi în respiraţie sau alte simptome; leziuni minore după scufundare;
  • 5. Muşcături de animale/Înţepături de insecte – înţepătură de insectă de peste o oră, fără simptome generale; înţepătură cu reacţie locală puternică, fără reacţie generală; muşcătură de animal cu leziune tegumentară;
  • 6. Căderi şi alte accidente – cădere sub 3 metri (fără alte criterii de urgenţă); plăgi şi contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără simptome;
  • 7. Intoxicaţii la copii – ingerarea unor doze subtoxice de substanţe periculoase; ingerarea de derivate petroliere, fără alte criterii de urgenţă;
  • 8. Leziuni ale capului, feţei şi ale gâtului – cădere de la 3 metri, fără alte criterii de urgenţă; plăgi, contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără semne sau leziuni;
  • 9. Hipo/Hipertermia – hipotermie uşoară, fără alte simptome; expunere la temperaturi extreme – căldură sau frig;
  • 10. Leziuni chimice – leziuni minore prin substanţe corosive; implicat în accident, fără alte simptome sau semne;
  • 11. Accident rutier (Pacientul se află la dispensar sau a fost văzut deja de medic.) – plăgi, contuzii, leziuni minore (confirmat de medic sau personal sanitar calificat); implicat în accident, fără alte simptome sau semne; implicat în accident în ultimele 24 de ore, acuză dureri sau vrea să fie consultat de medic;
  • 12. Violenţă; agresiune – leziuni minore neproduse de arme; victimă a violenţei, nu sunt leziuni evidente, fără reacţie psihică;
  • 13. Alergii – prurit şi eritem; reacţie alergică cu durată mai mare de 30 de minute după expunere; îngrijorare în privinţa reacţiei alergice, fără simptome în prezent;
  • 14. Sincopă – lipotimie; suspect de sincopă la NTG; aproape de sincopă; cunoscut ca fiind epileptic, tendinţă la sincopă, recuperează;
  • 15. Sângerare – sarcină sub 20 de săptămâni, sângerare, dureri asemănătoare celor menstruale; fără sarcină, sângerare vaginală anormală; hematurie; epistaxis minor; sângerări repetate la pacienţi aflaţi sub tratament cu anticoagulante;
  • 16. Dureri toracice – durere la respiraţie sau exerciţii, apărute în plină sănătate; aritmie cardiacă, simte că se pierd bătăi ale inimii;
  • 17. Diabet zaharat – temperatură, fără alte simptome generale; infecţie localizată, fără alte simptome generale; pacient cunoscut cu nivel crescut al glicemiei, fără simptome; pacient diabetic, insulino-dependent, alert după ingerare de zahăr;
  • 18. Temperatură – gripă sau răceală; roşu în gât; temperatură; tuse;
  • 19. AVC (apoplexie) – paralizie după semne de AVC, recuperare rapidă; paralizie după semne de AVC, recuperat acum;
  • 20. Cefalee – creştere în intensitate a cefaleei, la mai mult de 12 ore de la producerea leziunii traumatice; antecedente de migrenă, cefalee tipică de migrenă; cefalee (concomitent simptome moderate de greaţă, sensibilitate la sunet şi lumină); cefalee, fără alte simptome; suspect de sinuzită;
  • 21. Convulsii – antecedente de epilepsie, recuperare din criză epileptică; copil sub 6 ani, antecedente de convulsii febrile, recuperează;
  • 22. Dureri abdominale sau de spate – durere nespecifică; diaree şi vomă; suspect apendicită; dureri în regiunea abdominală inferioară la bărbat, probleme la urinare; temperatură, dureri de spate în zona inferioară; dureri abdominale care durează mai mult de o zi, iar starea pacientului nu se deteriorează; dureri constrictive în abdomen, constipaţie; dureri de spate;
  • 23. Psihiatrie/Suicid – antecedente de boală mintală (problema pentru care se solicită consultaţie este cunoscută şi corespunde antecedentelor); gânduri de suicid; pacient deprimat, fără intenţii de suicid; ingestie de substanţe toxice, în doză minimală; simptome de abstinenţă (sevraj); atac brusc de agitaţie motorie, cu sau fără dificultăţi respiratorii;
  • 24. Dispnee (dificultăţi de respiraţie) – temperatură, tuse, spută de culoare verde-gălbuie; parestezii sau amorţeală în jurul gurii şi a degetelor; tuse; suspect de corp străin în gât, acum fără dificultăţi respiratorii;
  • 25. Stare de ebrietate/Intoxicaţie – ingestia de substanţă periculoasă în cantităţi mici, fără semne sau simptome; simptome de sevraj;
  • 26. Copil bolnav – antecedente de convulsii febrile, trezit după o criză recentă; gât roşu; temperatură; tuse; simptomele unei răceli obişnuite; corp străin în nas sau în ureche;
  • 27. Urechea – dureri în ureche; secreţii din ureche; leziuni minore la ureche; ameţeală trecătoare, fără alte simptome; suspect de sindrom de hiperventilaţie; zgomote în urechi; corp străin în canalul auditiv;
  • 28. Ochiul – leziuni izolate minore; dureri acute în ochi, fără alte simptome; conjunctivită; lăcrimare, usturime la nivelul ochilor; ochi dureros după privirea unei operaţiuni de sudură, albeaţă.

În cazurile în care urgenţa medicală depăşeşte nivelul de ”cod verde”, în baza unui protocol semnat de Centrul de Permanenţă cu UPU Râmnicu Vâlcea, pacientul va fi preluat de o ambulanţă în vederea acordării de asistenţă de specialitate.


Medicii Centrului de Permanenţă Ostroveni nu fac consultaţii şi tratamente pentru boli cronice, nu fac consultaţii şi tratamente la domiciliu şi nu eliberează reţete compensate, bilete de trimitere gratuite sau concedii medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari recente