COMUNICAT

Prin fluturaşii mizerabili cu care a inundat cutiile poştale ale locuitorilor din Râmnic, un contracandidat ce şi-a construit campania electorală exclusiv pe denigrarea continuă şi atacarea furibundă a actualei administraţii municipale încearcă să inducă ideea că aş fi comis o ilegalitate în ceea ce priveşte achiziţionarea de către notariatul soţiei a unei suprafeţe pe care o avea în concesiune de 24 de ani.

Nu contează că demersul a fost unul perfect legal, avizat de jurişti şi aprobat de către Consiliul Local al municipiului prin două hotărâri!

Nu contează că o astfel de procedură a mai fost aplicată, în exact aceleaşi condiţii legale, în numeroase alte situaţii similare de către agenţi economici!

Nu contează nici faptul că, nedorind să fie târâtă într-un război murdar, soţia mea şi-a retras cererea – altfel perfect legală – de achiziţionare a suprafeţei pe care o avea concesionată încă din anul 1996, renunţând astfel la ”tunul imobiliar” (cum clamau adversarii) de 29 mp – parte din amprenta notariatului!

Mizeria trebuie să se reverse! Intoxicarea continuă! Minciunile sunt fabricate pe bandă rulantă!

Puţinătatea ideilor, lipsa oricărui contact cu realitatea din jur şi impotenţa de a gândi măcar un proiect viabil îl fac pe contra-candidatul ce se bălăceşte permanent în mocirla neadevărului să apeleze la cele mai josnice mijloace pentru a-şi atinge scopurile mârşave: subjugarea oraşului unui grup de interese, abonarea firmelor apropiate la bugetul public şi distrugerea tuturor lucrurilor bune care s-au făcut până acum!

Cu un astfel de gest, aceşti nemernici îşi arată adevărata faţă şi modul în care vor să facă administraţie – după chipul şi asemănarea lor: prin minciuni ordinare, prin împroşcarea cu noroi, prin atacuri pline de ură, prin înlocuirea profesioniştilor competenţi cu lachei de casă specializaţi în vendete politicianiste!

Mai sunt 37 de zile până la alegeri, dar acesta este momentul în care râmnicenii pot deja alege între continuarea construcţiei sănătoase a oraşului sau domnia urii, a minciunii şi demolarea a tot ceea ce am construit împreună până acum!

Mircia Gutău,
Primar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari recente