Ca urmare a unui material apărut într-o publicaţie online (ce preia o postare de pe Facebook cu un entuziasm ce nu are nici o legătură cu deontologia jurnalistică de la care se revendică constant semnatarul), în care conducerea actuală a Primăriei este acuzată că nu a făcut demersuri pentru asfaltarea drumului ce leagă satul Olteni al comunei Bujoreni de municipiul Râmnicu Vâlcea, fac următoarele precizări:
Segmentul din drumul respectiv de pe teritoriul Râmnicului nu aparţine domeniului public al municipiului! O parte din acesta (la Nord de baraj) este intabulată de către CFR, iar restul este în zona de protecţie a Hidroelectrica – drept urmare, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate executa nici un fel de lucrări de reabilitare şi amenajare pe acest segment.
Atrag atenţia celor care se erijează în salvatorii de serviciu ai oraşului că administraţia locală modernă şi durabilă se face în baza unor proiecte întemeiate pe legi şi reglementări clare, şi nu pompieristic, cu hashtaguri, doar pentru a mai strânge nişte like-uri.
Actuala administraţie a Râmnicului a acordat o atenţie constantă reabilitării străzilor mărginaşe, iar în acest mandat au fost scoase, la propriu, din noroi – prin lucrări de canalizare pluvială, aşternere de covor asfaltic, ridicare ziduri de sprijin, iluminat public etc. – zeci de străzi din cartierele limitrofe ale oraşului: Schitul Troianu, Feţeni, Dr. Romulus Popescu, Ion Creangă, Morilor, Ciocăneştilor, Cojocarilor, Gura Văii, Uţeştilor, Cetăţuia, Dem Teodorescu, Mircea Demetriade, Arh. Gheorghe Simotta, Arh. Nicolae Lupu, Săliştea Nouă, Cojocarilor, Măceşului, Islazului, Lotrului, ramificaţie str. Posada, Bâlciului, Straubing, Stăncioiului, Dumitru Zăgănescu, bretea str. Stolniceni.
Mircia Gutău,
Primar