Marţi, 14 aprilie, s-a pus punctul final la acţiunea de sprijinire a persoanelor cele mai vulnerabile din municipiu prin oferirea unui pachet în greutate de aproximativ 14 kilograme cu alimente de bază (zahăr, orez, mălai, făină, paste făinoase, ulei, conserve de mazăre, pateu, tocană de legume, zarzavat, covrigi, pui, pulpe de pui, pâine, salam, carne tocată şi peşte).
Beneficiarii acestui demers – în conformitate cu prevederile Hotărârilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă nr. 5/27.03.2020 şi 7/02.04.2020 – au fost râmnicenii cu vârsta de peste 65 de ani şi fără aparţinători, precum şi persoanele singure sau familiile aflate în situaţii de maximă dificultate. Acţiunea a demarat în 30 martie şi a implicat peste 100 de persoane – funcţionari ai Primăriei municipiului, salariaţi ai structurilor direct subordonate, precum şi voluntari – care au făcut eforturi remarcabile pentru ca râmnicenii cei mai afectaţi de această pandemie să aibă ce pune pe masă cu ocazia sărbătorilor pascale.