Inaugurarea „Bretelelor de legătură” va avea loc in data de 29 noiembrie!

Lucrările la bretelele care fac legătura cu pasajul Tudor Vladimirescu din Râmnicu Vâlcea au ajuns la final şi vor fi date în folosinţă mai devreme decât se preconizase. Datorită vremii bune, constructorul a făcut progrese mult mai rapid decât se aştepta şi, chiar dacă termenul de dare în folosinţă era 2020, ele vor fi deschise traficului încă de la sfârşitul lunii noiembrie, în data de 29.

Primarul Mircia Gutău s-a declarat foarte mulţumit de modul în care s-a lucrat şi de progresele rapide, fiind încântat de faptul că lucrarea a fost finalizată cu câteva luni înainte de termenul limită.

În cadrul proiectului au fost realizate următoarele lucrări:

Prelungirea bulevardului Tineretului de la strada Libertăţii până la pasajul Tudor Vladimirescu pe sectorul cuprins între str. Libertăţii şi începutul bretelelor de acces la pasajul Tudor Vladimirescu cu o arteră de circulaţie pe 4 benzi, încadrată de trotuare şi cu separator median de sens prevăzut cu spaţiu verde.


Realizarea legăturilor rutiere pentru relaţiile prelungirea bd. Tineretului – bd. Tudor Vladimirescu prin intermediul unor bretele racordate la pasajul de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, constând în următoarele etape:
Sectorul cuprins între începutul bretelelor de acces la pasajul Tudor Vladimirescu şi sensul giratoriu de sub pasaj
Realizarea tuturor legăturilor rutiere între str. Referendaru, str. Ferdinand, prelungirea bd. Tineretului precum şi accesul la pasajul proiectat pe bd. Tudor Vladimirescu spre cartier Traian şi dinspre cartier Ostroveni prin intermediul unui sens giratoriu amplasat sub pasaj
Refacerea legăturii rutiere cu str. Ferdinand
Refacerea legaturii rutiere cu str. Referendaru
Implementarea de măsuri privind dirijarea traficului în zona intersecţiei prelungirii bd. Tineretului cu str. Libertăţii şi str. Crişan în vederea asigurării capacităţii de circulaţie până la realizarea integrală a măsurilor propuse prin studiul de trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari recente