Sală plină cu peste 200 de cetăţeni cu ocazia întâlnirii primarului Mircia Gutău cu locuitorii din zona de Vest a cartierului Ostroveni de miercuri seara, de la Cinematograful ”Geo Saizescu”. Conform desfăşurătorului acestui tip de evenimente, deschiderea a făcut-o edilul-şef care a prezentat cele mai importante investiţii şi realizări care afectează zona vizată, realizate, în curs de finalizare sau în perspectivă: bretelele la pasajul Tudor Vladimirescu care vor facilita traficul auto inclusiv dinspre şi înspre cartierul Ostroveni, modernizarea podului peste râul Olăneşti din prelungirea bd. Tineretului (unde s-au montat pavele pe trotuare, se va schimba balustrada şi se va moderniza şi sistemul de iluminat public), demararea în câteva săptămâni a proiectului cu finanţare europeană de modernizare a iluminatului public în întreg oraşul şi care vizează mai multe străzi din cartierul Ostroveni, deschiderea Centrului de Permanenţă al cărui prag a fost trecut, în mai puţin de o lună de la inaugurare, de aproape 300 de locuitori ai cartierului afectaţi de probleme medicale urgente, montarea semaforului cu buton pe str. Luceafărului la Şcoala Gimnazială nr. 10, transformarea Căminului Liceului ”Ferdinand I” în locuinţe sociale moderne, proiectul de modernizare pe fonduri europene a Şcolii Gimnaziale nr. 13, modernizarea Grădiniţei nr. 2, construirea grădiniţei din zona de Sud a cartierului cu finanţare PNDL, construirea, cu finanţare de la bugetul de stat, a celor cinci blocuri de locuinţe sociale lângă cele deja existente la fostul cămin de bătrâni de pe str. Ostroveni, înlocuirea în proporţie de aproximativ 90% a vechilor ghene de gunoi cu sisteme moderne, închise, cu posibilitatea de colectare separată a deşeurilor reciclabile, modernizarea cu dale elastice a trecerii la nivel de cale ferată de pe str. Mihai Eminescu, amenajarea parcului de lângă Şcoala Gimanzială ”Anton Pann” sau proiectul de construire în cartier a unei piscine pentru copii.
Problemele ridicate de locuitorii zonei de Vest a celui mai mare cartier al oraşului au ţinut de mai multe domenii printre care lipsa locurilor de parcare, iluminat public deficitar, traficul auto şi pietonal intens în anumite zone sau tulburarea ordinii şi liniştii publice. Printre soluţiile propuse de primar la aceste sesizări s-au numărat construirea unei parcări etajate (pe 4 sau 5 niveluri) în spatele Complexului ”Hermes”, pe locul actualului teren de sport faţă de care există deja multe reclamaţii privind gălăgia făcută de cei care îl folosesc, schimbarea vechilor lămpi de iluminat public între blocuri cu unele pe LED şi montarea acestora în aşa fel încât să nu mai fie obturate de coroanele copacilor, modernizarea uniformă a spaţiilor comerciale de la ”Tic Tac” cu desfăşurarea comerţului doar în interior şi cu eliminarea programului non-stop (sau, în cazul în care proprietarii acestor spaţii nu ajung la un acord în acest sens, demolarea acestei zone şi realizarea unor spaţii verzi) sau montarea/demontarea de bănci sau de foişoare numai cu acordul locuitorilor din imediata lor vecinătate; pentru alte probleme, primarul Gutău şi reprezentanţi ai principalelor departamente din primărie vor face o serie de deplasări în teren pentru găsirea celor mai adecvate soluţii. Alte propuneri care au fost însuşite imediat de edil au fost aceea de decorare, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a unui brad de pe strada Mihai Eminescu sau de montare a unor indicatoare de orientare către Piteşti, Sibiu şi Bucureşti mai ales în contextul inaugurării bretelelor la pasajul Tudor Vladimirescu programată pentru 30 noiembrie.
O nouă întâlnire cu locuitorii acestui cartier – zonele de Est şi de Sud delimitate de bd. Tineretului, faleza râului Olăneşti, faleza râului Olt, str. Nicolae Enache, str. Ştrandului, str. Aurelian Sacerdoţeanu şi str. Eugen Ciorăscu – este programată a se desfăşura joi, 31 octombrie, de la ora 17.00, tot la Cinematograful ”Geo Saizescu”.