Primăria Râmnicu Vâlcea a obţinut peste 1,3 milioane de lei de la Fondul de Mediu pentru 7 staţii de încărcare vehicule electrice în municipiu

În data de 8 octombrie 2019, Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu a avizat proiectul depus de Municipiul Râmnicu Vâlcea pentru instalarea în oraş a 7 staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Dosarul de finanţare pentru acest proiect a fost depus de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în luna decembrie a anului trecut în cadrul ”Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţă de judeţ”.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.456.270,05 lei, valoarea nerambursabilă fiind de 1.310.643,05 lei. Cele 7 staţii sunt staţii de încărcare rapidă şi vor fi amplasate în parcarea de pe splaiul Independenţei (2 staţii), în parcarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (2 staţii), în parcarea Ştrand Ostroveni (2 staţii) şi în parcarea din zona Sălii Sporturilor ”Traian” de pe bd. Nicolae Bălcescu (o staţie). În cadrul programului sus-menţionat, Râmnicu Vâlcea este cea de-a cincea reşedinţă de judeţ din ţară (după Zalău, Piatra Neamţ, Piteşti şi Târgu Jiu) careia i s-a aprobat finanţarea acestui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari recente