Primăria Râmnicului A Început Pregătirile Pentru ”Mărţişor 2020” – Cele 139 De Amplasamente Disponibile Se Scot La Licitaţie Pe 28 Şi 29 Ianuarie

Primăria Râmnicu Vâlcea va demara în curând procedura de atribuire a celor 139 de amplasamente pentru comercializarea de mărţişoare şi flori cu ocazia Târgului ”Mărţişor 2020”, activitate reglementată de HCL nr. 381/23.12.2019 ce se va desfăşura în mai multe locaţii din municipiu în perioada 21 februarie – 8 martie.

Astfel, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” va găzdui marţi, 28 ianuarie, la ora 10.00, licitaţia cu strigare pentru alocarea celor 55 de amplasamente din Zona Centrală, iar miercuri, 29 ianuarie, tot de la ora 10.00, pe cea aferentă celor 62 de amplasamente din cartierul Ostroveni (46 la Complex ”Hermes” şi 16 la bl. A11/3) şi celor 22 de amplasamente din zona Pieţei Nord. Termenul limită de depunere a dosarului de participare este 27 ianuarie, iar preţul de pornire pentru amplasamentele din Zona Centrală este de 400 lei, iar pentru cele din Nord şi Ostroveni – 150 lei. Pentru locurile neadjudecate la aceste date, licitaţia se va repeta la sediul Primăriei municipiului, în zilele de marţi şi joi ale săptămânilor rămase până la startul Târgului ”Mărţişor 2020”.

Primăria va pune la dispoziţia comercianţilor gratuit spaţiile de vânzare (corturi) pentru fiecare zonă. Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi se pot adresa Serviciului Autorizări Activităţi Comerciale, Evenimente Publice, din strada General Magheru nr. 25 (fostul sediu SOCOM), tel. 0250-731221.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari recente