Viceprimarul Virgil Pîrvulescu a avut din nou, în şedinţa de Consiliu Local din 8 februarie, un atac din patologia ”buricului pământului”, reuşind, cu aportul consilierilor locali liberali din subordine, să blocheze achiziţionarea a 4 hectare de teren în Colonie Nuci şi a unui imobil, măsură care, pe de o parte, ar fi permis Primăriei să investească în creşterea confortului locuitorilor din acel cămin, iar pe de altă parte ar fi oferit posibilitatea ridicării – cu fonduri de la bugetul de stat, nu din bugetul local! – a unor locuinţe pentru cetăţenii cu nevoi sociale din Râmnic.
Viceprimarul Virgil ”HabarNuAi” Pîrvulescu, care a înregistrat până acum ”0” succese în aducerea la municipiu a terenurilor fostei unităţi militare de la Vlădeşti şi a unui teren de la fosta SC Oltchim SA pentru realizarea unui parc industrial, s-a simţit ofensat de faptul că eu, după discuţii aplicate cu lichidatorii judiciari ai Oltchim, am identificat o modalitate de dezvoltare în zona de Sud a oraşului şi a făcut ce ştie mai bine: a respins prin vot această HCL.
Supărat ca văcarul pe sat pentru simplul motiv că nu a fost el cel ales să reprezinte municipiul în această achiziţie (adică să fie persoana care apasă pe butonul tastaturii calculatorului ca să trimită electronic oferta Municipalităţii în cadrul acestei licitaţii!), a preferat, profitând de faptul că pentru aprobare erau necesare 16 voturi, să blocheze complet iniţiativa!
Nu este, din păcate, prima dată când acest Gică-contra se pune de-a curmezişul unei decizii în sprijinul comunităţii: la fel a făcut şi anul trecut când, împreună cu clica liberală din Consiliul Local, a blocat achiziţia unui teren de pe strada Morilor care, în completarea terenului din proprietatea Municipiului, ne-ar fi permis să ridicăm o creşă (cu fonduri de la Guvern), dar şi să avem teren disponibil pentru construirea a cel puţin două blocuri de locuinţe ANL pentru tineri. Opoziţia viceprimarului Virgil ”HabarNuAi” Pîrvulescu & Co. a făcut ca pe terenul propriu să putem amplasa doar creşa şi pe o axă de orientare diferită, fapt ce face imposibilă orice altă dezvoltare a acelei zone.
Îi îndemn, de aceea, pe toţi locuitorii căminului din Colonie Nuci, pe solicitanţii de locuinţe sociale sau pe toţi tinerii care aşteaptă ani de zile un apartament sau o garsonieră ANL, să adreseze cele mai fierbinţi gânduri la adresa viceprimarului Pîrvulescu şi a tuturor consilierilor liberali şi să le mulţumească pentru tot ”binele” pe care l-au adus Râmnicului şi cetăţenilor săi!