Revenit intempestiv din concediu şi pus să strângă semnături pe caniculă, PNL Râmnicu Vâlcea îşi consumă frustrarea acuzând Primăria municipiului că nu i-a fost aprobată cererea de amplasare a nu mai puţin de 9 corturi pentru această activitate. Ca să îi liniştesc pe mult prea agitaţii liberali din municipiu, precizez că, în conformitate cu legislaţia locală pe care au dovedit în atâtea rânduri că o stăpânesc superficial, primarul municipiului este cel care decide într-o astfel de situaţie luând în considerare o serie de factori obiectivi, iar în baza acestui atribut şi din dorinţa de a nu face ca Râmnicul să arate ca un islaz de bâlci împânzit cu zeci de corturi, care mai de care mai colorate, am decis ca fiecărei formaţiuni politice care a depus până acum o astfel de cerere să i se aloce un singur amplasament. Dacă liberalii din Râmnicu Vâlcea consideră că dezideratul la care s-au înhămat nu poate fi atins decât amplasând corturi colorate pentru a aduna semnături la fiecare colţ de stradă e treaba lor. Eu însă nu voi admite ca această activitate politică să afecteze viaţa râmnicenilor, estetica oraşului şi desfăşurarea unor evenimente publice ale comunităţii locale.
Mircia Gutău,
Primar